Afișez toate cele 6 rezultate
-
250,00 lei
Nu este important doar câte calorii îţi aduci prin alimentaţie, câte proteine, grăsimi şi glucide, ci şi de unde cumperi alimentele – cum faci faţă avalanşei de produse din supermarket, cum le găteşti – sunt atâtea metode de preparare şi cum îţi organizezi mesele astfel încât să fii eficient.
În acest curs practic ţi-am pregatit o mulţime de sfaturi şi idei, pe care dacă le vei aplica în viaţa ta de zi cu zi, în mod sigur te vei bucura de o viaţă mai sănătoasă şi mai echilibrată. Cursul conține exemple și recomandări pentru situații concrete.
-
600,00 lei
Printre atâtea diete și mituri despre mâncare, nici nu mai știi ce să pui în farfurie. Vrei să fii sănătos și în formă, dar domeniul nutriției pare foarte complicat. Urmează cursul “Esenţialul despre Alimentaţia Sănătoasă” și vei afla cum să faci alegeri mai bune pentru alimentația ta zilnică!
În acest curs practic vei înțelege cum să te hrănești în concordanță cu nevoile corpului tău și cu modul său de funcționare. Vei deprinde bazele unei alimentații nutritive, sub forma unor principii pe care le poți aplica imediat. Cursul conține exemple și recomandări pentru situații concrete.
-
150,00 lei
Sunt situaţii în care eşti pus în faţa unei varietăţi mari de alimente sau preparate şi trebuie să faci alegeri corecte pentru sănătatea ta şi a celor dragi. Cum te descurci atunci când tentaţiile sunt la tot pasul, aşa cum se întâmplă într-un supermarket sau la un restaurant?
În acest ghid format de 2 lecţii îţi voi împărtăşi tehnicile pe care să le aplici ca să nu te pierzi în marea de oferte speciale din magazinele alimentare sau în meniul stufos al unui restaurant.
-
150,00 lei
Sărbătorile sunt perioade fericite şi încărcate cu emoţie, dar de multe ori, foarte încarcate cu grăsime, zaharuri şi calorii, care lasă urmări dacă faci excese şi nu eşti atent la ce şi mai ales cât pui în farfurie. Impactul este cu atât mai mare dacă vii după o perioadă de post.
În acest curs vei găsi cele mai importante idei atât pentru perioada sărbătorilor, cât şi pentru cea a posturilor, dar şi un capitol amplu despre metode de gătit sănătos, pe care să le aplici în alimentaţia de zi cu zi.
-
250,00 lei
Haideţi să punem “sub microscop” alimentele! În acest curs vei învăţa despre principalii macronutrienţi, cei cu valoare energetică şi anume carbohidraţii, proteinele şi lipidele.
-
250,00 lei
Acest minicurs este alcătuit din 9 lecţii în care vei învăţa care sunt grupele alimentare importante, dar şi care sunt alimentele de evitat.